Dinamo a dat o lovitură importantă de imagine la rugby și l-a adus pe Freddie Burns, jucător cu cinci selecții în puternica națională a Angliei.
„Dulăii” sunt entuziasmați de mutarea făcută și sunt convinși că Burns va fi de departe cel mai bun jucător din România, având în vedere și CV-ul său cu adevărat impresionant.
Dinamo este gata să devină o forță și la rugby, iar transferul lui Freddie Burns este unul cu adevărat impresionant.
Ajuns la 35 de ani, Burns a contribuit la succesele cu Noua Zeelandă și Argentina, iar acum vine să facă spectacol în România. Iar asta în tricoul echipei care a reușit să obțină eventul în 2024. Mutarea este considerată una spectaculoasă, în condițiile în care Freddie părea tentat, conform jurnaliștilor străini, să revină în Marea Britanie.
În 2022, Burns a scris istorie pentru Leicester Tigers și a ajutat această grupare să câștige titlul.
Apoi, după ce a contribuit din plin la această performanță notabilă, Burns a ajuns în Noua Zeelandă, acolo unde a evoluat pentru cei de la Highlanders.
Freddie Burns va avea ca obiectiv câștigarea titlului cu Dinamo, într-o perioadă în care roș-albii încearcă să fie la înălțime nu doar la handbal.
„Dulăii” așteaptă ca Burns să facă diferența, asta chiar dacă Freddie a venit în România în ultima parte a carierei sale.
„Cu siguranță, chiar și la 35 de ani, Freddie va fi cel mai bun din România. Totuși, deocamdată el nu este la 100% din punct de vedere al pregătirii. Probabil, Freddie va debuta pentru Dinamo spre finalul lunii august. Cert este că o să câștige destule meciuri de unul singur, o să se convingă toată lumea repede de asta, de valoarea incontestabilă pe care o are”, susțin oamenii care îl cunosc bine pe Burns și au fost alături de acesta atunci când a ajuns în România.
Personalitate puternică și un adevărat lider pe teren, Burns va fi cu siguranță un exemplu pentru colegii mai tineri pe care îi va avea în țara noastră.
„În afara terenului, Burns și-a spus mereu părerea. Mereu a avut o popinie, vorbind și de uzura jucătorilor, cu multe meciuri și accidentări suferite la antrenamente”, scriau jurnaliștii de la Daily Mail, cu referire la noul jucător adus de cei de la CS Dinamo pentru secția de rugby.
„Dacă nu vom fi atenți, cariera în rugby ar putea să țină doar trei ani”, era avertismentul lui Burns.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FFreddie-Burns.jpg)
Freddie Burns a evoluat ultima oară în Japonia, acolo unde a fost o veritabilă vedetă Foto: Profimedia, 07.08